Sub munții care nasc multe izvoare

 Sub munții care nasc multe izvoare 
 Dorul meu aș vrea să îl îngrop, 
 Sub pașii mărunți de căprioare, 
 Sub iarba verde, la umbra unui plop. 
  
 Sub razele de soare atât de blânde, 
 Sub priviri de păsări migratoare, 
 Dorul meu aș vrea să-l pot ascunde, 
 Sub cerul nopții cu stele căzătoare. 
  
 Și dacă dorul meu ar prinde rădăcini 
 Acolo unde eu l-aș îngropa?! 
 Poate mai amar și mai plin de spini 
 S-ar întoarce și iubirea mi-ar stopa! 
  
 Ce să fac cu el, unde să-l trimit? 
 Să mă lase-n pace dorul greu, 
 S-o iau de la-nceput, să pot fi fericit, 
 Să-i pot face pe plac sufletului meu. 
  
 Poate am noroc și nu se mai întoarce, 
 Și voi reuși să scap de el, 
 Poate-ntr-un final mă va lăsa în pace, 
 Și-mi voi trăi iubirea la un alt nivel. 
  
 Fără dor pustiu, doar eu și fericirea 
 Vom păși în simpli pași de vals,  
 Și voi încerca să-mi recâstig iubirea, 
 Și voi da deoparte tot amorul fals. 
  
 Autor: Răzvan Isac 02-03-2015