Dintr-un vechi condei

 Dintr-un vechi condei aștern,
 Tot ce sufletu-mi trăiește,
 Dintr-un gând, poem etern,
 Tot ce inima-mi grăiește.
 
 Se revarsă a mele gânduri
 Precum ploaia din nori gri,
 Am scris poate mii de rânduri
 Așteptându-te să vii.
 
 Și-am să scriu cât am să pot
 Versuri pe ai ploii stropi,
 Pân' va bate al meu clopot
 Și al meu trup se va topi.
 
 Dintr-un vechi condei se lasă
 Scrieri dintr-un suflet rece,
 Numai dorul îmi e casă
 Pe la mine vântul trece.
 
 Nu sunt singur, am poeme
 Și cerneala mea din lacrimi,
 Nu mai am de ce mă teme
 Astea-s ale mele sarcini.
 
 Zbor, scriind, spre înălțimi
 S-ating cerul și o stea,
 S-alung ale mele patimi
 Și dorul din viața mea.
 
 Nu mai vreau dor tu să fi
 Casă pentru al meu suflet,
 Zbor ca să îmi pot găsi
 Fericirea și-al meu zâmbet.
 
 Dintr-un vechi condei, iubirea
 Se așterne rând cu rând,
 Tot cu ea și fericirea,
 Liniștea din al meu gând.
 
 Pribegeam neștiind pe unde
 Să alung tristețea toată,
 Aș fi vrut s-o pot ascunde,
 Dar s-a întors a vieții roată.
 
 Cum eram eu înainte,
 Azi sunt cel mai fericit,
 Am limpezit a mea minte,
 Dorul tot l-am izgonit.
 
 Astăzi razele de soare
 Au luat locul norilor,
 Și-am să scriu poeme care
 Vor fi roua zorilor.
 
 Autor: Răzvan Isac 19-06-2014