Măicuță, suflet blând

 Ți-era măicuță magică privirea
 Și surâsul ți-era atât de magic,
 Purtai cu tine toată strălucirea
 Pe chipul tău frumos, nostalgic.
 
 Dar într-o zi cerul s-a întunecat
 Și eu măicuța mea te-am părăsit,
 Călător spre stele am plecat
 De lângă cei pe care i-am iubit.
 
 Astăzi patimile grele
 Vor sufletul să-ți roadă...
 -Sub bărbia maicii mele
 Lacrimile se înnoadă.
 
 Of, măicuță, suflet blând
 Ce rău sufletul mă doare,
 Când te văd mereu plângând
 Fără să ai alinare.
 
 De-aș putea măicuța mea,
 O clipă să mă întorc la tine,
 Aș coborâ din cer pe-o stea,
 Să-ți iau grelele suspine.
 
 Sunt plecat în cele Sfinte
 Făr' să-mi iau nici rămas bun,
 Acum a mele cuvinte
 Doar în vise ți le spun.
 
 Și te rog măicuță dragă
 Sufletul să-ți liniștești,
 Sunt în Rai, dar fără vlagă
 Când te văd cât pătimești.
 
 Am plecat grăbit din lume,
 Așa mi-a fost mie prescris,
 A rămas doar al meu nume,
 Pe crucea de piatră scris.
 
 Te văd măicuță zi de zi
 Cum vii s-aprinzi o lumânare,
 Ochii inundați în lacrimi
 Și sufletul rău te doare.
 
 Sunt neputincios măicuță,
 Aș vrea să fiu lângă tine,
 Să te scap de suferință
 Să-ți fac zilele senine.
 
 Va veni și ziua-n care
 Ne vom revea măicuță,
 Sus în Rai, lângă izvoare,
 Sub a teiului crenguță.
 
 Până atunci te voi veghea
 Și-ți voi fi mereu alături,
 Noaptea mă transform în stea
 Ziua-n alte mii de feluri.
 
 Și obrajii am să-ți mângâi 
 Ce-s udați mereu de lacrimi,
 Tu măicuța mea rămâi
 Al meu dor și a mele patimi.
 
 Până te voi revedea
 Raiul mi-e acuma Iad,
 Cât aș vrea Domnul să-mi dea
 Brânci în brațe să îți cad.
 
 Autor: Răzvan Isac 29-06-2014