Sunt condamnat să pătimesc

 Sunt condamnat să pătimesc,
 Să nu-mi mai știu nici rostul,
 Să n-am parte de cin' iubesc,
 Să pierd în viață totul.
 
 La început simțeam că zbor,
 Iubire tu aripi mi-ai dat,
 Azi din pricina ta eu mor,
 M-am înălțat și mi le-ai luat.
 
 N-am apucat nici s-ating norii
 Că m-am trezit căzând în gol,
 N-am să apuc nici mâine zorii,
 Căci iute mă îndrept spre sol.
 
 Vei auzi poate impactul
 Și cum inima se sfărâmă,
 Și-ți vei aduce aminte pactul
 Ce l-am făcut sub clar de lună.
 
 Sub stele atâtea, mii și mii
 În adierea vântului,
 Tu i-ai promis inimii
 Că n-ai s-o lași a nimănui.
 
 Unde-s acele dulci cuvinte,
 Ce-mi promiteai în acea seară?
 De ce inima ta mă minte,
 Fără să-i pese c-o să doară?
 
 Te rog să îmi cruți suferința
 Să-mi iei durerea toată,
 Vreau să cunosc neființa
 Străpuns de-a ta săgeată.
 
 Când m-am îndrăgostit
 De otrava dulce a ta,
 Deloc nu m-am gândit
 Ce crudă-mi va fi soarta.
 
 Autor: Răzvan Isac 13-06-2014