Horoscop zilnic

luni, 23 iunie 2014

Orășelul Sfânta Lene

 În Orășelul Sfânta Lene toată lumea duce un trai decent, toată economia acestui Orășel se bazează pe lenevit. Cum să nu fie bine, atâta timp cât stai degeaba și merge totul ca pe roate?
 Domnul primar al Orășelului Sfânta Lene, a pus bazele unei adevărate industrii de lenevit, a riscat totul pornind de la nimic, și astăzi, Orășelul s-a dezvoltat atât de bine, încât are nimic mai mult, atingând cote demne de orice bursă, ajungând singurul Orășel cu o economie așa prosperă.
 Orășelul Sfânta Lene este un orășel modern cu oameni moderni și foarte milostivi, toată lumea se trezește cât de târziu poate și se pregătește pentru o nouă zi de lenevit, căci pe asta se bazează economia acestui Orășel și oamenii nu-și pot permite ca economia să scadă, ar fi un dezastru major pentru această comunitate care nu face nimic.
 Fiecare zi se desfășoară după același program. 
 
 Oamenii care trăiesc în Orășelul Sfânta Lene, fiind atât de încântați de buna desfășurare a activității, sunt mereu dispuși să facă ore suplimentare la activitatea lor zilnică, adică să leneveasc
ă, nu cumva să se piardă obiceiul, vor cu tot dinadinsul ca acest obicei să fie dus mai departe și de copiii copiilor lor, astfel, Orășelul Sfânta Lene, pe viitor să se transforme într-o mare Metropolă.
 Se spune pe ici, pe colo, că și alte Orașele vor să adopte acest stil de viață, acestea auzind de bună prosperitate a Orășelului Sfânta Lene.
În viziunea cetățenilor ce-l habiteaza, acest Orășel este chiar Raiul pe Pământ.
 De aici a plecat și invidia celorlalte Orașele, care fiind mai slab dezvoltate din toate punctele de vedere, au fost atrase de ideea prosperității, dar încă nu aflaseră care este secretul acestei prosperități.
 

 Pentru a afla acest secret, fiecare Orășel a trimis câte o persoană în recunoaștere pentru a culege informații cu privire la buna desfășurare a activităților din Orășelul Sfânta Lene, neștiind că în acest Orășel nu se putea pătrunde așa ușor.
 Trimișii celorlalte Orășele, au ajuns în cele din urmă la porțile Orășelului Minune, cum îl mai numeau ei, dar odată ajunși acolo s-au ivit de o problemă la care nu se așteptau, porțile acestui Orășel erau închise. 
 Aceștia erau foarte agitați, se temeau că făcuseră atâta drum degeaba și acum nu puteau să între în Orășel, au tot dat târcoale, s-au gândit și într-un târziu le-a venit și ideea de a se deghiza în niște oameni amărâți, auziseră ei un zvon cum că locuitorii Orășelului Sfânta Lene sunt niște oameni milostivi. 
 
 S-au deghizat, s-au dus la porțile Orășelului și au zis să-și încerce norocul, l-au strigat pe cel ce păzea porțile, l-au implorat, si în cele din urmă acesta a cedat rugăminților așa zișilor oameni amărâți și le-a deschis porțile. Nu se arătau, dar în sinea lor acești spioni deghizați erau în culmea fericirii pentru că reușiseră să intre, de acum nimic nu-i mai putea opri să-și ducă planul la bun sfârșit.
 Odată intrați în Orășelul Sfânta Lene, acești spioni au și început să cerceteze împrejurimile, pe toată perioada cercetărilor au rămas deghizați, nu cumva să fie recunoscuți. La început nu au constatat nimic, dar mai apoi, datorită cetățeanului Gură Spartă, care având multe ore de stat degeaba la activ și obosise săracul, s-a confesat unuia dintre spioni, totul cu lux de amănunte.
 
 Spionul, s-a dus în grabă să spună și la ceilalți spioni cele auzite, apoi, sfătuindu-se între ei, au căzut de acord că nu mai are rost să bată atâta drum înapoi ca să spună și celor din Orășelele de unde veniseră ei, au hotărât să rămână în Orășelul Sfânta Lene, adaptându-se ușor și apoi angajându-se cu normă intreagă la lenevit.
 Cetățenii din Orășelul Sfânta Lene, nu și-au dat seama nici în ziua de azi că acei oameni amărâți pe care-i lăsaseră să intre erau de fapt spioni care veniseră cu gândul de a le fura secretul economiei atât de prosperă.

 Acum nu mai prezentau nici-un pericol, acei spioni s-au integrat perfect în rândul cetățenilor din Orășelul Sfânta Lene și populația a crescut cu alți cetățeni foarte apți pentru lenevit.
 Așadar, Orășelul Sfânta Lene este pe drumul cel bun spre a deveni într-un viitor apropiat o adevărată Metropolă.


 Autor: Răzvan Isac 23-06-2014

Niciun comentariu: