S-a dus întâia zi de Mai

  S-a dus întâia zi de Mai
 Și m-a cuprins amarul,
 Ai zis iubirea ta că-mi dai
 Și nu mi-ai dat decât calvarul.
 
 S-a prefăcut în praf de stele
 Și în parfum de iasomie,
 Speranța visurilor mele,
 Iubirea ce nu mi-ai dat mie.
 
 O văd pe cer în plină noapte,
 Simt în parfumul ce-ai lăsat,
 Aș vrea măcar a mele șoapte
 Cu tine-n suflet să fi luat.
 
 Dar ai plecat mult prea grăbită,
 Cu tine nu ai luat nimic,
 Ai fost numai dulce ispită,
 Iar eu un simplu suflet mic.
 
 S-a dus întâia zi de Mai
 Și am rămas doar eu și dorul,
 În gândul meu de ce mai stai,
 De ce încă-ți mai simt fiorul?
 
 Te-am păstrat în suflet oare,
 Sau ești închipuirea mea?
 Azi lipsa ta încă mă doare,
 Pe cer te-ai prefăcut în stea?
 
 Aș vrea să știu să nu privesc
 Spre cer în nopțile senine,
 N-aș vrea deloc să te găsesc
 Să râzi de sus de mine.
 
 Ar fi mai bine să te pierzi,
 La fel cum și eu m-am pierdut,
 În mine nu ai vrut să crezi,
 Cum eu în tine am crezut.
 
 Și rătăcesc printre cuvinte
 Fără să știu nici cine sunt,
 Azi inima mea încă simte,
 Ce eu aș vrea să nu mai simt.
 
 Autor: Răzvan Isac 13-06-2014