Altar peste suflet

 Sufletul meu freamătă-n lacrimi, gândirea mi-e amorțită 
 Simt numai golul rămas, după ființa cea mai iubită. 
 Îți ridicasem altar peste suflet, mi-ai fost Sfântă Icoană 
 Atâta amar și dor ce aveam, tu făr' să mă bagi în seamă. 
    
 M-ai ignorat cât ai putut, iubirea-mi nu ți-a îmblânzit 
 Inima împietrită și rece ce-o ai, strigându-te, nu m-ai auzit. 
 Am răgușit și sufletu-mi piere, se pierde-n abisul singurătății 
 Cât am luptat, azi am pierdut, lupta în fața vieții. 
  
 De acum doar eu voi fi stăpân, pe suflet și-al meu sentiment, 
 Singurătatea inimii mele, am văzut, e cel mai bun tratament. 
 Fără emoții și trăiri deșarte, îmi văd de drumul stingher, 
 Voi merge continuu spre fericire, de afară e cald sau este ger. 
  
 Am să ignor tot ce înseamnă, în suflet a ta amintire, 
 M-ai ignorat când eu îți spuneam, ce mult te ador iubire, 
 Roata se întoarce și vine o vreme, când tu o să te gândești 
 La răul ce-mi faci, viața-mi e calvar, când tu nu mă iubești. 
  
 Atunci iubire va fi prea târziu, nu mai e cale de întors 
 A ta mâhnire și nepăsare, iubirea din suflet mi-a stors. 
 Astăzi sunt gol, n-am gânduri, visări, sunt doar pustiit, 
 Așteptând clipa, miracolul sfânt, să fiu și eu iubit. 
  
 Autor: Răzvan Isac 09-01-2014