De ferecat mi-ar fi, sufletu-mi într-o cușcă

 Cât te iubesc o știu, numai eu și codrii 
 Pe care îi cutreier, pierdut de dorul tău, 
 Copacii toți, îmi par a fi doar monștrii 
 Ce vor să devoreze, tristul suflet al meu. 
  
 Nu mai am mult, și pradă mă las lor 
 Să-mi curme suferința, și restul zilelor, 
 Mai apoi din umbră, s-aud a mea tăcere 
 Și-n gând iubirea tristă, ce inima mi-o cere. 
  
 De ferecat mi-ar fi, sufletu-mi într-o cușcă 
 Să nu mai poată ea, durerea să-l atingă...
 Dar astăzi dorul tău, din sufletul meu mușcă 
 Și el nu mai poate, încet vrea să se stingă. 
  
 Autor: Răzvan Isac 01-01-2014