Horoscop zilnic

joi, 30 ianuarie 2014

Azi fericirea mea o cânt

 Mă simt legat de-a ta iubire,
 Mă simt înconjurat de flori,
 Soare-i a ta dulce zâmbire
 În ai sufletului meu zori.
 
 Și strălucești necontenit
 Să-mi dai a ta căldură,
 Și-mi cureți sufletul slăbit
 De atâta pacoste și ură.
 
 Ești adiere, briza mării
 În zilele calde de vară,
 M-ai făcut să dau uitării,
 Inima-mi să nu mai doară.
 
 Am uitat dureri ce-au frânt
 Cândva inima mea în două,
 Azi fericirea mea o cânt
 În diminețile cu rouă.
 
 Autor: Răzvan Isac 30-01-2014

Niciun comentariu: