Pe-naltul cer străluce

 Pe-naltul cer străluce, și-a noastre minți veghează 
 Luceafărul ce versul, nu și-l înstrăinează, 
 A scris pe pagini albe, ca penele de înger 
 Când viața i-a fost bună s-au s-a simțit stingher. 
  
 ....................................................................................
  
 Străluce tu Luceafăr, lumina-ți să-mi mângâie 
 A mele simțiri toate, din creștet în călcâie, 
 Să simt a ta suflare, când noaptea este rece 
 Săruta-mă c-o rază, așa dorul îmi trece. 
  
 Atâția ani lumină, pe noi doi ne despart 
 Îmi pare rău cu tine, doar noaptea s-o împart, 
 Aș face ziua noapte, din a mele priviri, 
 Să nu mai pierd o clipă, a tale străluciri. 
  
 Tămăduitoare-s a tale nopți de veghe, 
 Distanța pân' la tine, o măsor c-o leghe, 
 Și-ncep călătoria, urcând pe-a tale raze, 
 Ghidat în timp și spațiu, de ale lunii faze. 
  
 S-ajung acolo unde, n-am mai ajuns nicicând 
 Lângă Luceafărul ce poartă, lumina-i pe pământ, 
 Să mă nasc din nou, o stea să fiu și eu, 
 Departe-n univers, cu tine, Luceafărul meu. 
  
 Autor: Răzvan Isac 13-01-2014