Au fost doar iluzii frânte

 M-aș apuca să-mi scriu povestea, o poveste terminată,  
 Despre lacrimi din iubire, despre mine și o fată...
 La început cât ne iubeam, părea totul chiar poveste! 
 Dară astăzi numai praful, din iubirea noastră este. 
  
 A început totul subit, când nici eu, nici tu nu vream 
 Să iubim, dar din iubire, la pieptul meu te aveam. 
 Au trecut acele clipe, s-au dus ca roua din zori 
 Ție suflete-ți rămâne, din iubire ca să mori. 
  
 Așa începe a mea poveste, așa încep a mele lacrimi 
 M-am îndrăgostit de ea și azi sufletu-mi e patimi. 
 Patimi grele, cuibărite, în a mea inimă, toate, 
 Și de acolo n-or să iasă, doar când o să mor eu, poate. 
  
 Și-am iubit atât de tare, mă credeam stăpânul lumii 
 Amăgindu-mă, eu fiind, umbră în lumina lunii. 
 Dar am sperat, știind că speranța, rămâne pân' la final, 
 Azi mi-e inimioara arsă, scoasă parcă din furnal. 
  
 La-nceput atât de bine, ne-a mers parcă-n vis trăiam 
 Azi doar amintiri cu tine, în sufletul meu mai am, 
 Și mă doare, doare tare, știind că am pierdut speranța 
 Și mă aflu într-un abis, ce îmi va sfârșii chiar viața. 
  
 Nu regret, nu-mi pare rău, căci eu te-am iubit curat 
 Dar n-a fost să fie, poate, visul nostru adevărat, 
 Au fost doar iluzii frânte, din al meu vis de iubire 
 Am trăit doar cu speranța, azi speranța-i amintire. 
  
 Autor: Răzvan Isac 15-01-2014