Trec scăldat în gerul iernii

 Pe alei acoperite de troienele de nea 
 Trec scăldat în gerul iernii urmărit de-o cucuvea, 
 Întunericul se lasă, vântu'-ncepe a sufla 
 Cucuveaua prevestind ce avea a se întâmpla. 
  
 Și mergând, făcând potecă, peste neaua neatinsă 
 Bezna nopții îmi vorbește, a mea inimă-i aprinsă, 
 De cuvinte nerostite, doar mimate-n graiul mut 
 Mă opresc puțin în loc, întunericul s-ascult. 
  
 Captivat de noaptea care, îmi vorbea pe limba ei 
 Închid ochii pentru o clipă, și-n minte am ochii tăi, 
 Mă gândesc la tine acum, în timp ce străbat aleea 
 Aș dori de s-ar putea, să se încheie odiseea. 
  
 Întâmplarea a făcut, să zăresc a ta lumină 
 Ce pătrunde atât de adânc, în suflet și-a mea inimă, 
 Uit de gerul ce-mi răzbate, trupul amorțit deja 
 Te-am găsit când nu speram, vreodată a te vedea. 
  
 Cucuveaua, am crezut, că-mi va prevesti de rău, 
 A știut ce urma să fie, am găsit sufletul tău. 
 Și ne-am contopit în noapte, peste gerul cel cumplit, 
 Am uitat de frig, de toate și acolo ne-am iubit. 
  
 Autor: Răzvan Isac 11-01-2014